1. Începem prin conectare
Înainte de carte, personaje sau jocuri, pentru mine sunt importanți copiii din fața mea. Încerc să-i cunosc, să avem contact vizual și să creez un spațiu în care să simtă că pot participa, pot întreba și pot spune ce gândesc.
2. Facem cunoștință cu lumea interioară
Personajele Lior devin puncte de pornire pentru dialog. Cine este Inima și unde locuiește ea? Dar Mintea? Care este rolul ei? Ce ne face bucuroși și cum simțim bucuria? De ce apare Frica? Ce încearcă Furia să ne spună?
Pornim de la personaje, dar ajungem treptat la experiențele copiilor și la felul în care ei recunosc aceste emoții în propria viață.
3. Povestea devine conversație
Citim fragmente, descoperim cine vorbește și de ce, ne oprim, întrebăm și uneori avem păreri diferite. Copiii nu sunt doar spectatori ai poveștii. Participă la ea, recunosc vocile personajelor și le leagă de situații pe care le cunosc.
4. Ne jucăm cu ceea ce simțim
Prin jocuri adaptate vârstei, emoțiile devin mai ușor de recunoscut, numit și exprimat. Nu căutăm răspunsul „corect”. Facem loc pentru feluri diferite de a simți și de a vedea aceeași situație.
5. Când sunt și părinții, construim o punte
Nu începem direct cu întrebările grele. La început ne jucăm și vorbim despre lucruri simple. Apoi copilul este cel care întreabă:
„Tu cum te simți?”
„Ție de ce îți este frică?”
Copilul întreabă primul, iar adultul răspunde primul.
Părintele intră astfel în joc și vorbește deschis despre propria experiență. Copilul poate descoperi că și adulții au emoții și, mai ales, că despre ele se poate vorbi.
Abia apoi schimbăm rolurile și adultul îl întreabă pe copil. Pornim de la lucrurile ușoare și, dacă există deschidere, putem ajunge și la cele mai dificile.
Îi încurajez pe adulți să nu se grăbească să explice, să corecteze sau să ofere soluții, ci să încerce pentru câteva momente să vadă situația din locul copilului și să-l asculte ca și cum ceea ce povestește este cel mai important lucru din lume.
Pentru că, pentru el, în acel moment, chiar poate fi.
Dincolo de joc, construim ceva mult mai important: încrederea copilului că poate veni spre adult cu ceea ce simte și va fi ascultat.
Cele mai multe întâlniri au avut loc chiar în școlile din Baia Mare și din împrejurimi.
Peste 1.000 de copii au participat la ateliere și lecturi interactive în școli, explorând alături de Lior emoțiile, gândurile și felul în care putem vorbi despre ceea ce simțim.
Descoperă lecturile în școli în secțiunea Blog aici.

De ce o citesc:
Autoarea ne-a prezentat această carte.
Mi s-a părut super interesantă.
De aceea am vrut să o citesc.
Despre ce este vorba:
Este povestea unui băiețel pe nume Lior.
În capul lui, „gândurile se ceartă”.
Atunci mintea lui intră în „scurtcircuit”.
Personajul preferat:
Am întâlnit-o pe Inima și Rațiune.
Cel mai mult îmi place Inima. Ea este foarte caldă și drăguță.
În cine mă regăsesc:
Mă aseamăn destul de mult cu Lior.
Și mie mi se blochează mintea uneori.
Se întâmplă când am prea multe idei și emoții.
Ce m-a impresionat:
Mi-a plăcut cum se termină totul.
Mintea și Inima se împacă până la urmă.
Ele învață să lucreze ca o echipă."
Oliver - 10 ani
„Lior – Mintea în scurtcircuit” a ieșit pentru prima dată din paginile cărții și s-a întâlnit cu cititorii la lansările din Cărturești Baia Mare și Oradea.
Meda Morariu, specilist în parenting, m-a provocat să povestesc cum am scris cartea. Am vorbit despre propriile provocări din copilărie, despre vocile critice pe care am învățat, în timp, să le ascult altfel și despre serile de lectură alături de băieții mei.
Apoi conversația s-a mutat spre copii. I-am întrebat despre emoțiile lor, iar răspunsurile au venit surprinzător de sincere și vulnerabile.
Poate că uneori, înainte să-i întrebăm pe copii ce simt, avem nevoie să le arătăm că și noi putem vorbi despre ceea ce simțim.
Înregistrările integrale ale celor două lansări pot fi urmărite pe pagina principală sau direct pe link: Baia Mare și Oradea.
De la întâlnirile din școli și lansări, atelierele Idearium au ieșit treptat și în alte spații în care copiii și familiile se întâlnesc.
În această vară (2026), ne-am întâlnit la Casa Minunilor, Agora Urbană, Muzeul Satului, pe Câmpia Tineretului împreună cu Kinder Fest și urmează alte întălniri gata planificate pentru această toamnă. În săli, în curți sau pur și simplu pe iarbă, în parc, am citit, ne-am jucat și am vorbit despre emoții, gânduri și despre lucrurile care contează pentru copii.
Uneori au fost doar copiii. Alteori au rămas și părinții, iar jocurile au devenit un prilej pentru copii și adulți să se întrebe și să se asculte reciproc.
Peste 1.500 de copii au participat până acum la lecturile și atelierele Idearium.
Dar, indiferent de loc sau de numărul participanților, pentru mine atelierul începe în același fel: cu copiii din fața mea și cu încercarea de a crea mai întâi o conexiune cu ei.
A Adriana
A Maria
M Corina
Atelierele pot fi organizate în școli, grădinițe, biblioteci, festivaluri, centre educaționale sau în cadrul unor evenimente pentru copii și familii.
Conținutul și jocurile sunt adaptate vârstei copiilor, numărului de participanți și contextului în care are loc întâlnirea.
În unele situații, mai ales pentru grupurile aflate la distanță, atelierul poate fi adaptat și pentru desfășurare online.
Dacă dorești să organizăm un atelier, spune-mi câteva lucruri despre grup și te voi contacta pentru a găsi împreună varianta potrivită.